Englezii privesc cu scepticism viitorul Stadionului Național și ne ironizează trecutul:** „Pe 23 August ne temeam de fulgere!”

Englezii privesc cu scepticism viitorul Stadionului Național și ne ironizează trecutul:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jurnaliștii englezi de la The Guardian au aflat despre
problemele financiare pe care le întâmpină constructorii noului
stadion național de la București și au tratat pe larg subiectul,
considerat unul de interes continental, în condițiile în care
finala Europa League din 2012 este programată se joace în capitala
României. Britanicii scriu despre dificultățile create de lipsa de
colaborare dintre primarul Sorin Oprescu și ministrul Dezvoltării
și Turismului, Elena Udrea și descriu amănunțit problemele care ar
putea împiedica respectarea termenului de construcție, respectiv
luna august a acestui an.

În startul articolului, însă, englezii nu ezită să ia peste picior
România, în stilul deja consacrat, amintind ironic de defuncta
arenă „23 August”: „Înainte de finala Cupei Campionilor
Europeni din 1986, Steaua s-a antrenat pe stadionul 23 August,
deoarece aceasta era singura arenă din România care dispunea de
instalație de nocturnă. Cu toate acestea, a trecut destul timp de
atunci fără ca arena să primească cea mai mică urmă de modernizare.
Jurnaliștii britanici care au fost prezenți la București pentru
meciul din preliminarii pe care Manchester United l-a disputat la
București în 2004 își amintesc cu groază de clipele în care se
ascundeau sub masa presei, întrebându-se ce s-ar putea întâmpla
dacă un fulger ar atinge copertina de metal a zonei rezervate mass
media. Alții își amintesc de bucăți de beton care se desprindea de
peste tot, de buruieni care ieșeau din despicături și de un
sentiment general de degradare”
.

Articolul se încheie ca un avertisment pentru cei însăcinați să se
ocupe cu ridicarea Național Arena:

„Poate că România are nevoie de un loc unde să se
desfășoare un concert U2, dar mai mult decât pentru asta, are
nevoie de stadion pentru a putea găzdui finala Europa League 2012.
UEFA a dat dovadă de încredere atunci când a acordat acestei țări
organizarea ultimului act al competiției. Dacă va rata șansa
oferită, relația României cu restul fotbalului european și imaginea
ei în ochii întregi lumi ar putea fi sever afectate. Ceea ce ar
reprezenta un lucru mult mai rău decât pierderea unei vizite a lui
Bono”
.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×